Oriflame Milk&Honey Gold cremă pentru mâini și corp

Hello!
Cui îi place laptele cu miere? Mie una da, pentru că îmi amintește de copilărie, când bunica îmi dădea, în fiecare seară, un pahar cu lapte cald și miere, iar eu adormeam butuc și visam frumos.
Combinația aceasta îmi place, din punct de vedere gustativ, dar am întâlnit-o de mai multe ori în produsele cosmetice și nu mi-a plăcut deloc. Așa că atunci când am văzut produsul de față în cutia aniversară Oriflame, am fost un pic reticentă și, deși crema Milk&Honey Gold e una destul de cunoscută, am desfăcut-o târziu.
Contrar așteptărilor, mirosul nu mi s-a părut deloc nasol. Nu pot să zic că se numără printre preferatele mele, dar pentru o cremă pentru corp e plăcut și, de altfel, nu se păstrează prea mult timp pe piele. Crema e hidratantă și se absoarbe repede, nu e nevoie de un polonic de produs la o aplicare. Eu o folosesc aproape de fiecare dată după duș și îmi place că-mi hidratează pielea, fără să lase senzația de peliculă.
În concluzie, nu e dracul chiar atât de negru; crema are un miros plăcut și ușor, e hidratantă și își face treaba.
Voi ce părere aveți despre produsele Milk&Honey de la Oriflame? Cum vi se par?
Pupici până data viitoare! :)

Comentarii