Ceară depilatoare roll-on de la Farmec

Bună!
Deoarece sunt o persoană foarte comodă, epilarea pentru mine reprezintă un chin deoarece trebuie să acord mult timp acestui ritual. În mod normal utilizez epilatorul, însă în ultima perioadă m-a plictisit și probabil că ar fi timpul să iau și unul nou, dar până atunci m-am gândit să încerc epilarea cu ceară.
Am avut o încercare prin liceu, cumpărasem niște benzi cu ceară și mi-am luat țeapă în cel mai frumos mod, pentru că mi s-au părut dificil de utilizat - partea cu încălzirea și nu și-au făcut treaba, m-au lăsat lipicioasă și în fine, a fost un chin.
De data aceasta am decis să încerc ceară tip roll-on și cea de la Farmec mi-a captat atenția. Eu folosesc benzile lor depilatoare pentru față (despre care voi vorbi cât de curând) și deoarece îmi plac, am decis să procur și varianta de ceară pentru întreg corpul. Mi-a plăcut cum este prezentat produsul pe cutie, dar și faptul că are toți pași trecuți acolo. 
Ceara de la Farmec pe care am procurat-o eu conține extract din ulei de argan și are un miros delicios. Setul este format din tub cu ceară, care poate fi încălzit la cuptorul cu microunde sau la bain-marie, capacul roll-on și benzi reutilizabile. Eu l-am procurat din dm la prețul de 16 lei sau cam pe acolo.
 Am pus tubul în cuptorul cu microunde la 30 de secunde (timpul variază în funcție de ce capacitate are cuptorul vostru) și acesta s-a încălzit destul de tare - îl luasem cu prosopul. Ceara însă s-a încălzit mai puțin, adică o puteam aplica pe piele fără să mă ard. Deci din punctul ăsta de vedere, tubul se încălzește mai tare deăt produsul în sine, iar plasticul din care e făcut e termorezistent. În plus, partea faină cu ceara de la Farmec este că aceasta se îndepărtează cu apă :)
Am aplicat ceara pe piele și deasupra benzile. Ceara se aplică în direcția creșterii firelor de păr iar benzile se smulg în direcția opusă. 
Ei bine, eu am aplicat ceara pe mâini și am făcut toți pașii însă nu am rămas mulțumită de rezultate. Nu am reușit să îndepărtez toate firele de păr și acesta a fost singurul of, dar și cel mai important. Ceara nu a iritat pielea, mirosul nu e deranjant, chiar plăcut. Benzile sunt reutilizabile și destul de late, eu aș zice chiar economice. Ceara s-a dus de minune de pe piele în duș și nu a lăsat nicio urmă lipicoasă.
Dar, cum spuneam, aceasta nu și-a făcut treaba și din acest motiv nu o voi recumpăra. Are multe plusuri, dar odată ce nu reușește să îndeplinească scopul pentru care e creată... știți și voi. 
Mă voi întoarce la epilator, chiar dacă mi se pare că acesta mănâncă mai mult timp decât ceara, dar momentan e metoda ce mi se potrivește și se pretează pe nevoile mele.
Ce părere aveți despre epilarea cu ceară? Vi se pare mai convenabilă decât alte metode? Să aveți o zi cât mai productivă!

Comentarii