Manichiura de miercuri: Bază complex fortifiant de la Farmec

Bună dragele mele!
Astăzi voi vorbi despre o bază pentru manichiură pe care mi-am dorit-o de ceva timp. În mod normal aș fi cumpărat-o mai târziu, însă am avut nenorocul să îmi curgă baza precedentă din sticlă - astfel încât mai mult de trei pătrimi din produs s-au dus pe apa sâmbetei și eu m-am trezit fără un base coat. Privind partea frumoasă a acestui incident, m-am înarmat cu timp, răbdare și bani și m-am dus după Farmec :)
Am găsit mai multe variante de base coat, însă aceasta mi-a plăcut cel mai mult: este și un base coat, și un tratament, exact ce-mi doresc eu pentru unghiile mele fagile și care se exfoliază ușor.
După câteva aplicări și teste de rezistență, pot să afirm următoarele:
- base coat-ul se aplică ușor și se usucă rapid;
- are o nuanță de roz pal, dar care devine trasparentă odată ce se usucă pe unghie;
- nu afectează oja aplicată deasupra; nu îi modifică consistența și nu îi scurtează viața pe unghie.
Încă nu am folosit produsul destul timp ca să îmi dau seama dacă într-adevăr îmi întărește unghiile, dar la timpul potrivit mă voi da cu părerea.
Per total, complexul fortifiant de la Farmec este o bază pentru unghii decentă, se usucă repede și îmi place mult aplicatorul. Eu o recomand.
O zi minunată!

Comentarii