Manichiura de miercuri: All in one nail power de la S.he Stylezone

Bună!
Astăzi voi face un mic review unei oje super drăguțe de la S.he Stylezone. Inculpata se numește All in one nail power și ar trebui să fie un produs universal - top coat, base coat, ojă transparentă. Eu am procurat-o din dm la un preț de 5 lei și sincer nu mă așteptam să îmi placă.
Am procurat-o pe post de top coat pentru că cel de la Rimmel London 3D plumping e cam pe terminate și, în plus, voiam să încerc un produs nou. După mai multe utilizări ale lacului, pot să spun că:
- are o textură aproape apoasă, însă acest lucru nu îngreunează aplicarea pe unghie; 
- produsul nu curge și se usucă foarte repede;
- la capitolul miros e puțin acetonic, dar nu deranjant;
- asigură integritatea ojei pe unghie.
Per total, sunt foarte mulțumită de produs, chiar aș zice surprinsă de calitatea acestuia și de faptul că ne împăcăm așa bine. Mă bate gândul să procur și oje de la această firmă - îmi place mult și ambalajul, e compact și pensula ajunge aproape până la fundul sticlei, astfel încât nu risc să rămân cu jumătate de produs pe care nu-l mai pot scoate din sticluță.
Eu vă recomand această ojă - este ieftină, are un gramaj relativ mare și e foarte comodă în aplicare.
O zi frumoasă să aveți :)

Comentarii