Gel de duș Fa Fruit Me Up! Dream Peach

Bună!
Dacă tot suntem la sfârșitul verii, hai să ne amintim un pic despre aromele de piersici delicioase din iulie, de data aceasta, sub forma unui gel de duș fain de la Fa.
Cred că ați observat că ultima vreme m-am setat pe această firmă în ceea ce privește gelurile de duș - ei bine, au devenit preferatele mele din o groază de motive: curăță delicat, miros foaaaaaarte fain și sunt economice, îmi place mult textura.
Gelul de față este dintr-o ediție limitată și am avut de ales între aroma de piersică - Dream Peach și pomușoare - Dream Berries. A fost o alegere dificilă, dar având în vedere că pe moment foloseam gelul de duș de la Elmiplant am rămas la varianta cu piersică. 
Îmi place mult ambalajul: capacul clasic, tipic Fa și textul delicios de pe tub - uite așa se lasă Elena captivată de un produs :)) În ceea ce privește mirosul - ei bine, e de-li-cios! Pe piele nu persistă cine știe cât timp, însă își face treaba și revigorează simțurile după o zi obositoare și super-mega fierbinte.
Drept urmare, vă recomand să procurați acest gel de duș - nu cred că dispare de piață foarte repede. Nu știu cu me varianta cu pomușoare, dar e posibil să o procur și atunci vă anunț ce părere am despre aceasta:)
Ce părere aveți despre gelurile de duș cu arome fructate? Să aveți o zi parfumată!

Comentarii