Manichiura de miercuri: Triunghiuri

Bună-bună, eu sunt Elena și vreau să dedic ziua de miercuri postărilor cu manichiură. Astăzi avem în meniu...
Manichiură cu triunghiuri!

Într-o zi mi-a venit ideea să îmi folosesc o parte din ojele strălucitoare. Nu prea le folosesc pentru că mă enervează că trebuie să stau o jumătate de oră să le iau de pe unghie, dar mi s-a cam făcut dor și am decis să improvizez ceva.
 Pentru manichiura din miercurea aceasta am ales următoarele produse:
În ordinea acelor de ceasornic, de jos:
Leydi nr. 851
Rimmel London Finishing Touch 3D Plumping top coat; 
Ciaté PP083 - Jewel;
Leydi nr. 923;
Avon Hollywood Collection nuanța Vixen:
Sally Hansen Double Duty base coat;
Pe mijloc - Ciaté mini PPM406 - All aglow.

Pașii:
1. Degresăm suprafața unghiei cu ajutorul unei dischete înmuiată în dizolvant pentru lac de unghii;
2. Aplicăm un strat de base coat - în cazul de față am folosit  Sally Hansen Double Duty;
3. După uscarea base coat-ului, aplicăm un strat de ojă  Avon Vixen pe toate unghiile;
4. Trecem la pasul următor - pregătirea triunghiulețelor. Am aplicat fiecare ojă pe câte o porțiune dintr-un scotch, am așteptat să se usuce, am dezlipit pelicula de ojă și am tăiat triunghiulețe:

5. Am aplicat triunghiulețele pe unghii;
6. Ultimul pas - aplicarea un strat generos de top coat - Rimmel London Finishing Touch 3D Plumping;


 Rezultatul - triunghiuri sclipitoare pe un plan ciocolatiu. Mie-mi place mult rezultatul. Dar vouă?
O zi frumoasă vă doresc!

Comentarii