Deborah - soluție pentru îndepărtarea ojei fără acetonă

Salutare dragelor, eu sunt Elena - stăpâna măsuței de machiaj și astăzi vreau să vă vorbesc despre o ...

Soluție pentru îndepărtarea ojei!

Una fără acetonă, de la Deborah. Am scris mai demult despre un alt dizolvant care mi-a plăcut și l-aș fi procurat din nou, dar când am fost ultima dată în Carrefour nu era niciun exemplar pe raft, așa că mi-a rămas să aleg din ce era. Privirea mi-a căzut asupra dizolvantului de la Deborah, pentru că voiam musai să fie fără acetonă. Nu am stat să citesc ce scrie pe ambalaj căci mă grăbeam și mi-am zis că o voi vedea în acțiune cum se comportă, Deborah aceasta :)

Impresii:
Soluția pentru îndepărtarea ojei, fără acetonă de la Deborah este un produs ok. Prin ok vreau să spun că-și face treaba, dar nu la fel de bine ca dizolvantul pe care l-am avut; trebuie să aplic mai multă soluție pe dischetă. Un alt minus pentru mine este mirosul - deși pe ambalaj scrie că miroase foarte subtil a vanilie, pe mine m-a lovit un miros acid și sufocant - de... acetonă? 
Per total, dizolvantul își face treaba, l-am folosit de prea puțin timp ca să pot spune dacă distruge sau nu unghia, deși mă aștept la orice, având în vedere mirosul. Ca preț e decent - până în 10 lei, ca ambalaj nu e pe gustul meu (de când am descoperit pompița), dar mă descurc eu cumva.

Voi ați folosit un astfel de dizolvant? Ce părere aveți? O zi frumoasă vă doresc!

Comentarii