BB Cream skin dream de la Oriflame

Hello-Hello, eu sunt Elena, stăpâna măsuței de machiaj, iar astăzi vreau să vă vorbesc despre un produs drag mie, despre un ...

BB Cream!

Așa-zisul inculpat se numește skin dream, 5-in-1 Beauty Balm și este un produs Oriflame. L-am descoperit din întâmplare - nu îmi amintesc exact cum, dar după prima folosire am înțeles că m-am îndrăgostit. De ce? Vă spun imediat :)
- din câte îmi amintesc, acest BB Cream venea în 2 sau 3 nunanțe, respectiva fiind Fair. Ca o premieră în viața mea, nuanța se potrivește perfect tenului, fără a-l face să pară mai închis ( în poză am aplicat cam mult produs). Acest lucru m-a impresionat și sinceră să fiu, acest produs ar fi putut fi nașpa din alte puncte de vedere că tot l-aș cumpăra;
- are SPF 30 ceea ce este un lucru important, deoarece nu-mi place soarele în exces pe față;
- are o textură cremoasă și nu necesită o tonă de produs pentru o acoperire decentă - când spun decentă nu mă refer la trafaret, ci la un strat subțire de BB Cream care nu deranjează vizual aspectul feței;
- vine într-o cantitate de 30 de ml care sunt de ajuns pentru o perioadă bună de timp - depinde și cât folsiți la o aplicare;
- se menține pe față o zi întreagă, fără a se aduna la nivelul ridurilor sau a aripilor nasului;
- se întinde uniform și nu creează aspectul de mască;
- ultima dată când l-am procurat prețul era cam de 35 de lei, ceea ce mi se pare un preț decent pentru un produs atât de bun.

Impresii:
BB Cream-ul de la Oriflame skin dream cu SPF 30 este un produs minunat pentru domnițele cu tenul foarte deschis la culoare, deoarece nuanța Fair este de-a binelea deschisă, nu un bej mai pastelat. Se aplică ușor pe piele, o protejează de razele UV, nu sufocă porii și nu usucă pielea.
Din păcate, nu am mai văzut produsul în ultimele cataloage de la Oriflame și acest lucru mă întristează. Va trebui să caut o altă versiune de BB Cream care să mi se potrivească ca nuanță. Până atunci, vă o săptămână cât mai frumoasă! :)

Comentarii